Pompierii botoșăneni au sărbătorit Ziua Națională a României în mijlocul comunității
Pompierii botoșăneni au sărbătorit Ziua Națională a României alături de sute de botoșăneni care au venit, cu bucurie și curiozitate, să descopere lumea salvatorilor.
În parcarea Elvila din municipiul Botoșani, acolo unde autospecialele și echipamentele forțelor de intervenție au fost expuse publicului, atmosfera a devenit una de sărbătoare, încărcată de emoție, culori tricolore și multe zâmbete.
Copiii au fost cei mai entuziasmați. Curioși aceștia au urcat în autospeciale, au probat căștile și costumele de protecție, au testat sirenele și au întrebat tot ce le-a trecut prin minte. Pompierii au răspuns fiecărei întrebări cu răbdare și deschidere, explicând pe înțelesul lor cum decurge o misiune reală de stingere a incendiilor sau de salvare a vieților. Totodată, le-au reamintit cât de important este ca oamenii să știe cum să reacționeze în situații de urgență.
Părinții i-au privit emoționați, mândri că cei mici au ocazia să fie aproape de salvatorii pe care îi văd doar în momente critice. De data aceasta, totul a fost calm și prietenos — o ocazie rară în care comunitatea și salvatorii s-au întâlnit față în față, fără urgențe și fără griji.
Evenimentul s-a transformat într-o lecție de încredere, curaj și solidaritate.
Fiecare strângere de mână, fiecare fotografie făcută alături de pompieri, fiecare copil care a plecat acasă visând să devină salvator într-o zi a făcut ca momentul să fie cu adevărat special.
Acțiunea, organizată de Instituția Prefectului Județul Botoșani în colaborare cu structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne și Penitenciarul Botoșani, s-a încheiat în aplauzele celor prezenți, cu urări și mulțumiri adresate celor care veghează permanent asupra comunității.

