ISU Botoșani: lecție de siguranță la Grădinița nr. 2 Botoșani
Avem voie să ne jucăm cu focul, cu prizele sau cu întrerupătoarele?”- NU! Au răspuns, în cor, copiii de la Grădinița cu Program Normal nr. 2 din municipiul Botoșani, care au fost vizitați, în această dimineață, de pompieri.
Activitatea a fost organizată la cererea cadrelor didactice, care și-au dorit ca preșcolarii să petreacă o oră alături de salvatorii de la ISU Botoșani, pentru a învăța cum să prevină sau cum să reacționeze în situații de urgență.
Pompierii le-au vorbit celor mici despre riscurile incendiilor, cutremurelor și ale altor evenimente periculoase, oferindu-le sfaturi adaptate vârstei lor. În plus, copiii au participat la exerciții practice de evacuare, învățând cum să reacționeze corect și cu calm în caz de pericol.
Un moment special a fost desfășurat în curtea grădiniței, unde cei mici au explorat autospeciala de stingere a incendiilor și au avut ocazia să probeze echipamentele de protecție ale pompierilor.
Cu această ocazie, salvatorii le-au transmis celor mici reguli esențiale de comportament în cazul unui incendiu la grădiniță:
- anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;
- părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
- urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!
- când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.
- aşteptaţi intervenția pompierilor.
În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:
- anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;
- să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;
- să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);
- dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;
- să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.
Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și unitatea de învățământ, având ca scop principal formarea unui comportament preventiv în rândul celor mai mici membri ai comunității.