Incendiu într-o gospodărie din Săveni. Un pompier aflat în timpul liber a intervenit până la sosirea colegilor

Un incendiu a izbucnit, seara trecută, într-o gospodărie din orașul Săveni, unde flăcările au cuprins bunurile dintr-o bucătărie de vară și un hol.

Incendiul a fost observat de un vecin, plt. adj. Daniel Ailienei, pompier în cadrul ISU Botoșani, care se afla în timpul liber. Acesta a sunat la 112 pentru a cere ajutor, apoi, sprijinit de alte persoane, a intervenit pentru localizarea incendiului și s-a asigurat că proprietarul nu se află în locuință.

La fața locului au ajuns și colegii lui din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săveni și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Incendiul a fost lichidat, iar intervenția promptă a împiedicat extinderea flăcărilor la casă. Au ars bunurile din bucătăria de vară și dintr-un hol.

Cel mai probabil probabil, evenimentul s-a produs după ce mai multe materiale combustibile așezate lângă o sobă încinsă s-au aprins.

Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja casa de un posibil incendiu, aveți grijă la modul de exploatare a sistemelor și a mijloacelor de încălzire.

▪ Nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete!

▪ Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului!

▪ Nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia!

▪ Nu puneți hainele la uscat, pe sobă!

▪ Amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere.

▪ Nu aprindeți focul cu benzină.

▪ Stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.