Bilanț 2025 și obiective 2026 pentru Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, prezentate la convocarea din 2–3 aprilie
Activitatea desfășurată în anul 2025 de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, precum și obiectivele pentru anul 2026, au fost prezentate, în ultimele două zile, în cadrul unei convocări de pregătire de specialitate.
Ședințele au fost organizate conform Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, aprobat prin Ordin al Prefectului și s-au desfășurat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.
La începutul întâlnirilor a fost ținut un moment de reculegere în memoria lui Dan Bălan, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sulița, și a lui Alexandru Fusa, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mihăileni, care au încetat din viață în acest an.
În cadrul convocării au fost reamintite prevederile legale privind organizarea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare. De asemenea, specialiștii au prezentat concluziile rezultate din activitățile de prevenire, pregătire și intervenție desfășurate în anul anterior.
În anul 2025, serviciile voluntare au participat la 431 de intervenții. Dintre acestea, 259 au fost realizate în cooperare cu structurile profesioniste, iar 88 au fost gestionate independent. Intervențiile au inclus 140 de incendii, 80 de incendii de vegetație uscată, 84 de acțiuni de recunoaștere în teren și 127 de alte situații de urgență.
Totodată, au fost efectuate 37 de misiuni pentru transportul apei menajere în localitățile afectate de secetă.
Pe parcursul anului trecut, pompierii voluntari au acordat sprijin persoanelor vârstnice și celor fără aparținători.
De asemenea, au intervenit în urma fenomenelor meteorologice periculoase (înzăpeziri, inundații, înlăturare efecte vânt puternic, secetă, caniculă).
Pentru anul 2026, principalele obiective vizează creșterea nivelului de pregătire al șefilor serviciilor voluntare și formarea deprinderilor necesare intervenției în diverse situații de urgență, precum incendii, inundații, epidemii, epizootii, cutremure sau alunecări de teren.

