Persoanele care doresc să devină voluntari în cadrul proiectului național "Salvator din Pasiune"

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care doresc să devină voluntari în cadrul proiectului național "Salvator din Pasiune" sunt următoarele:

  • vârsta cuprinsă între 16-65 de ani
  • apt din punct de vedere medical
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor cu intenție
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență

Dosarul candidatului trebuie să conțină:

  • cererea de înscriere
  • certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani)
  • copie după actul de identitate
  • avizul psihologic cu mențiunea "apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU"
  • actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare
  • adeverința medicală din care să reiasă cumulativ cel puțin două dintre următoarele criterii: nu se află în evidență cu boli cronice, apt pentru efort fizic de nivel mediu, clinic sănătos
  • acordul părinților/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani

 

Informații suplimantare pot fi obținute la numărul de telefon 0231.508.007