Case în pericol din cauza unor coșuri de necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului

Casele a două familii din localitățile Trușești și Blândești au fost în pericol, ieri, în urma unor incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum. Din fericire flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuințele.

Au intervenit echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale de stingere.

Cel mai probabil, evenimentele au fost provocate de coșurile de fum neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului și necurățate de funingine.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.