Accident rutier la Vlădeni: un tânăr de 25 de ani a fost transportat la spital
O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vlădeni, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.
Salvatorii au constatat că un tânăr de 25 de ani avea nevoie de ajutor medical. Acesta a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

