Planul Roșu de Intervenție activat în urma unui accident pe DN 24 C. Bilanț final: 18 victime – trei morți și 15 răniți.
Trei persoane au decedat, iar alte 15 au fost rănite, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe DN 24 C, între localitățile Santa Mare și Dămideni. În eveniment au fost implicate un microbuz și un autoturism.
Având în vedere numărul mare de persoane posibil implicate, începând cu ora 07:44, la nivelul județului Botoșani, a fost activat Planul Roșu de Intervenție pentru a asigura un răspuns coordonat și eficient.
La fața locului au fost mobilizate patru ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă, patru ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, o autospecială pentru transport victime multiple, o autospecială de descarcerare, una de stingere și echipaje aparținând Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Totodată, în sprijin s-a alocat un elicopter SMURD.
Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că faptul că în autoturism erau patru persoane înarcerate, iar în microbuz trei.
Pompierii au acționat pentru descarcerarea acestora. Victimele au fost preluate de echipajele medicale. Trei dintre ele erau în stop cardio-respirator și s-au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, cu toate eforturile depuse, medicii nu au mai putut să facă nimic pentru cele trei persoane și le-au declarat decedate. Este vorba de trei bărbați de 29, 48 și 50 de ani.
O persoană, în stare de conștiență, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la un spital de specialitate din Iași, iar alte 14 au fost duse la UPU Botoșani pentru îngrijiri medicale de specialitate, cu ajutorul ambulențelor SMURD și SAJ.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat începând cu ora 09.40
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descprcată gratuit din APP Store și Google Play.

