Conduceți prudent: bărbat rănit în urma unui accident rutier, la Mănăstirea Doamnei

Un bărbat, în vârstă de 50 ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe E 58, în localitatea Mănăstirea Doamnei, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate două autocamioane.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, dar și o ambulanță SMURD. 

Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Unul dintre șoferi era rănit și a fost preluat de echipajul SMURD, fiind transpotat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.