Conduceți prudent: bărbat rănit în urma unui accident rutier
Un bărbat în vârstă de 43 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în această după-amiază, pe DN 29, în localitatea Ungureni. În eveniment au fost implicate un autoturism și o căruță.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Salvatorii au constatat faptul că nu existau persoane încarcerate. Unul dintre bărbații aflați în atelajul hipo a fost rănit, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

