Conduceți prudent: autoturism răsturnat pe o stradă din municipiul Botoșani

Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe șosea, în urma impactului cu un utilaj, care era parcat pe marginea drumului. Accidentul a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp.

La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Salvatorii au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferul mașinii a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital. 

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.